Home / Traditii si mestesuguri / Arta tesutului / Așa se păstrează meșteșugul țesutului în Bucovina

Așa se păstrează meșteșugul țesutului în Bucovina

Share on FacebookTweet about this on TwitterPin on PinterestShare on LinkedInShare on RedditShare on Google+

English Version

Nu știu alții ce simt, dar eu când văd obiecte tradiționale în muzeu, nu prea simt nimic. Citesc pe o foaie:

SPÁTĂ, (I, III) spate, (II) spete, s. f. I. Piesă la războiul de țesut formată dintr-un sistem de lamele paralele prin care trec firele de urzeală.

Nu simt nici un fior de bucurie. Nu mă emoționează nimic. Privesc și merg mai departe. Observ însă că aceleași obiecte mi-ar produce o tonă de emoții, dacă ar fi însuflețite de o mână de om.

Nu exagerez, chiar asta am simțit în ziua în care am întâlnit-o pe Aurelia Cârdei. Ne-a explicat fiecare parte a războiului de țesut, ne-a arătat cum se întinde urzeala și cum se năvădește.  Războiul de țesut, vechi din anii ’40, parcă prinde viață în mâinile dânsei.

Meșteșugul Țesutului

A învățat meșteșugul de la bunica și mama ei, care țeseau țoluri de lână, macaturi, cergi și cămăși. În clasa a șaptea, femeia de serviciu de la școală o învață să țeasă frânghii (brâie populare, bete – cu ajutorul cărora fota/ catrința este legată în brâu). De atunci, țese frânghii noi cu modele vechi.

Brâie Populare

Brâiele pot avea o față sau două, modelul fiind același pe ambele părți. Motivele de pe spatele țesăturii arată la fel ca cele de pe față, cu excepția că acestea au culorile inversate.

Catrințe

Semnele vechi, precum o “floare cu aripi”, “turta dulce”, “unghia oilor”, “muguraș de pe crenguță”, sunt încă reprezentate, chiar dacă nu se mai știe cu exactitate însemnătatea lor.

Brâie Populare

Atunci când însemnătatea s-a pierdut, ele au fost redenumite, dar niciodată uitate.

Brâie Populare

Aripile simbolizează Zeița Pasăre, cea care conducea sufletele la cer, protectoarea torsului și a țesutului. Cârligul ciobanului  este un alt motiv a cărui însemnătate s-a pierdut pe alocuri, fiind cunoscut ca “S”,”cămeșă cu S”, “brâu cu S”.

Brâie Populare

Cârligul ciobanului se construia din lemn de corn. Era prevăzut cu un capăt în formă de S, folosit la prinderea oilor de picior. De aici și semnul. Cârligul atrage norocul, iar X-urile îl “prind”.

Tanti Aurelia ne explică tehnica de țesut a acestor brâie.

Din firele de culoare albastru închis, se vor crea marginile și motivele, iar cele bleu vor forma fundalul brâului.

Meșteșugul Țesutului

Bătătura folosită este de o singură culoare. Rostul se obține fie prin ridicarea, fie prin coborârea firelor de urzeală, prin care este trecută bătătura. O unealtă de lemn, numită popular “cuțit”, ține locul spetei.

În tot acest timp, tanti Aurelia era privită de două perechi de ochi curioși și iscoditori. Erau nepoatele ei, care păreau dornice să vină ziua când vor ajunge și ele să stăpânească peste războaie de țesut și depănătoare. Până atunci vor mai exersa, căci doamna Aurelia plănuiește să le învețe și pe ele meșteșugul țesutului.

Dacă ți-a plăcut acest articol, nu uita să dai un share, să se știe mai departe..

Articole similare

Cum funcționează sucala și vârtelnița

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *